Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă

Secția Consulară a Ambasadei

Tel.: (+ 7 495) 628-10-50;
Tel.: (+ 7 495) 624-96-78.
E-mail: consul.moscova@mfa.md

Linia de urgenţă a Ambasadei Republicii Moldova: +7 929 964 9079.
Atenţie! Exclusiv pentru cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă (accidente cu victime, decese, calamităţi şi alte situaţii de pericol sau cu caracter extraordinar).
La acest număr de telefon NU se furnizează informaţii consulare.

Linkuri utile



Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber

Ştiri din Moldova

Ministrul de externe Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său elveţian Didier Burkhalter

 Ministrul de externe Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său elveţian Didier Burkhalter
În marja participării la cea de-a 127-a sesiune a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care se desfăşoară în aceste zile în Cipru, Nicosia, Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu Şeful departamentului federal al afacerilor externe al Confederaţiei Elveţiene, Consilierul federal Didier Burkhalter.

Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relaţiilor moldo-elveţiene, agenda dialogului politic bilateral, cooperarea comercial-economică şi conţinutul viitoarei Strategii de Cooperare a Elveţiei cu Republica Moldova pentru anii 2018-2021.

Ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt atât sprijinul politic al Elveţiei, cât şi asistenţa tehnică substanţială acordată ţării noastre pe parcursul celor 16 ani de activitate a Biroului de cooperare al Elveţiei la Chişinău, exprimând totodată interesul în vederea diversificării domeniilor de intervenţie în următorul ciclu de asistenţă 2018-2021.

La rândul său, Şeful diplomaţiei elveţiene a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare eforturile Republicii Moldova de modernizare şi aliniere la standardele europene.

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă cooperarea și susținerea reciprocă în cadrul organizațiilor internaționale, în particular OSCE și ONU.